Bine ai venit pe pagina mea de fotograf. Mă bucur să ne întâlnim pe această cale și îți mulțumesc pentru timpul pe care l-ai ales pentru a vizita acest album.
Sunt Andrei, soț , stăpân de pisoi și prieten de mai bine de zece ani cu aparatul foto și cu lumea pe care mi-o dezvăluie ori de câte ori aleg să îi dedic timp.
Aș fi nedrept dacă aș spune că eu sunt cel care a găsit fotografia ca mijloc de exprimare. Mai degrabă ea este cea care m-a găsit pe mine, iertându-mă de fiecare dată când, prins în felurite vâltori ale vieții de zi cu zi, am dat-o uitării. M-a așteptat mereu, răbdătoare și cuminte, să mă întorc către ea. Mi-a oferit refugiu, m-a purtat prin locuri de neuitat, m-a ajutat să mă regăsesc și, nu în ultimul rând, mi-a adus în cale oameni minunați.
Unii dintre ei mi-au fost și îmi sunt mentori, alții m-au ajutat și mă ajută în studio ori de câte ori apelez la ei iar alții m-au ales pentru a le scrie amintirile în lumini și umbre. Pe unii dintre ei îi puteți vedea în fotografiile de pe această pagină.
Așa a apărut Andrei Photo Page, un loc în care am adunat toate aceste întâlniri cu fotografia.
Te aștept și pe tine în studio pentru a imortaliza momente pe care să le adaugi în propria ta pagină cu amintiri, de care să te bucuri peste ani și ani.
Indiciu:
Poți elimina această informație dacă activezi planul premium